Gustul fructat al smochinelor s-a combinat foarte bine cu gustul dens, înțepător al brânzei gorgonzola, cu gustul dulce-picant al dulceței de ardei și cu gustul sărat al șunculiței! Încearcă și tu Supreme Hot Air Fryer și convinge-te!
Ingrediente
- 6 smochine mari, nu foarte coapte
- 12 felii de prosciutto crudo
- 100 gr brânză gorgonzola
- 6 lingurițe dulceață de ardei iuți
Modul de preparare
Se spală bine smochinele și se sterg cu prosoape absorbante.Apoi, se crestează în patru, de la cotor în jos, dar fără a străpunge și baza. Brânza gorgonzola se taie în cuburi, așa încât acestea să se poată așeza în interiorul smochinelor crestate. Smochinele umplute cu brânza gorgonzola se înfășoară în felii subțiri de prosciutto și se așază în hârtiuțe de brioșe, pe unul din grătarele friteuzei cu aer cald. Se glazurează cu câte o linguriță din dulceața de ardei iuți.
Se introduce grătarul în interiorul friteuzei, pe poziția de la mijloc și se conectează friteuza la sursa de curent. Setăm funcția manuală pentru 10 minute, la 180 de grade și așteptăm cuminți expirarea timpului. Sunt delicioase și se pot include cu succes în meniul de aperitive al unor mese festive.
Să vă fie de folos! Poftă bună!