Începe sezonul alergiilor! Iată câteva sfaturi utile pentru a combate reacțiile adverse ale acestora

Odată cu începutul sezonului cald, atmosfera se încarcă cu mii de particule de polen, iar primele simptome de alergie nu întârzie să apară. De la reacții ușoare cum ar fi: nas înfundat, ochi înlăcrimați sau mâncărimi, există și alte probleme care pot crea serioase probleme de sănătate. În cazul în care te confrunți cu astfel de simptome alergice, ai face bine să îi faci o vizită medicului tău, asta pentru a te simți în siguranță în propriul corp.

Noi avem câteva sfaturi utile astfel încât să combați acestea reacții, care nu fac nimic altceva decât să-ți inducă o stare de disconfort. Dacă vrei să reduci disconfortul provocat de aceste alergii, primul lucru pe care trebuie să-l iei în calcul este curățenia în casă. Motivul? Un mediu mai puțin curat favorizează înmulțirea bacteriilor, de aceea curățenia trebuie să fie sigură și să nu reprezinteun risc pentru sănătatea ta. Poți face toată treaba aceasta alături de familie ta, așa îi vei antrena și pe ei în lupta împotriva microbilor.

Pentru dezinfectarea suprafețelor încearcă mopul cu abur Cleanmaxx 5 in 1 Steam Mop, care nu doar că te va ajuta să distrugi orice urmă de microorganisme dăunătoare pentru sistemul respirator, însă vei dezinfecta totul cu puterea aburului, fără a fi nevoit să folosești substanțe chimice. După cum bine știi, perdelele sunt alt loc în care se strâng o mulțime de organisme microscopice cum ar fi acarienii. Acarienii de praf sunt insectele microscopice care pot cauza alergii destul de serioase, iar mediul lor preferat este exact locul în care oamenii petrec cel mai mult timp. Dacă te gândești că trebuie să duci perdelele la curățat, poți uita că te-ai gândit la asta! Cu mopul cu abur poți dezinfecta la fel de bine înclusiv perdelele și, plus de asta, îl găsești la un super preț de 349 de lei, redus de la 449 lei. Nu uita! Până pe 16 iunie ai transport gratuit indiferent de valoarea comenzii. 

Mierea este un remediu natural pentru reacțiile organismului la diferite substanțe străine. Are numeroase beneficii asupra sănătății, datorită conținutului bogat de antioxidanți, dar și a proprietăților antiinflamatorii sau antibacteriene. Încearcă să consumi 1-2 linguri de miere pe zi pentru a te putea bucura de efectele ei pozitive asupra sistemului imunitar. 

Uleiurile esențiale sunt și ele un alt remediu natural care te pot ajuta să ameliorezi simptomele acestor alergii. Uleiurile de mentă, eucalipt sau de lavanda, sunt foarte utile în decongestionarea sinusurilor. Atunci când te întorci de la serviciu, alocăți 10 minute pe zi în care să te bucuri de beneficiile extraordinare ale uleiurilor esențiale. Pentru asta, folosește umidificatorul și difuzorul de arome care eliberează treptat aroma în aer. Îl poți așeza pe măsuța de cafea, lângă televizor sau pe o etajeră. 

Ai grijă de sănătatea ta și a familiei tale!

La AloShop găsești produse originale, oferte și reduceri văzute la teleshopping pentru bucătărie, curățenie, casă și grădină, sănătate, fitness și frumusețe.